Produse Vizualizate Recent
Nu exista nici un produs vizualizat recent.
Compara Produse
Nu ai produse in lista de comparatie.
MOD DE ACŢIUNE:
Pulsar 40 este un erbicid pe bază de imazamox, din grupa imidazolinonelor. Substanţa activă, imazamox, este preluată de plante în special prin frunze, dar și prin rădăcini.
Datorită activității reziduale la nivelul solului, produsul Pulsar 40 asigură combaterea buruienilor în curs de răsărire și a unui nou val de buruieni. Plantele mor la 7-14 zile de la aplicare.
În plantă substanţa activă este preluată până la nivelul zonelor de creştere unde blochează sinteza aminoacizilor esenţiali, responsabili de creşterea şi diviziunea celulară.
Produsul Pulsar 40 aparține grupei de erbicide B (HRAC).
Spectrul de activitate:
Pulsar 40 este un erbicid care combate buruieni anuale dicotiledonate şi unele monocotiledonate anuale în culturile de soia, lucernă şi floarea-soarelui – hibrizi de tip Clearfield și orez de tip Clearfield.
Buruieni sensibile sunt majoritatea buruienilor dicotiledonate anuale de exemplu: Abutilon theophrasti (Teişor), Amaranthus spp. (Ştir), Ambrosia elatior (Ambrozie), Datura stramonium (Ciumăfaie), Solanum nigrum (Zârna), Xanthium strumarium (Cornaci). Unele monocotiledonate anuale: Digitaria sanguinalis (Meişor rosu), Echinochloa cruss-galli (Iarbă bărboasă), Setaria viridis (Mohor), Panicum milliaceum (Mei sălbatic). Are efect de stoparte a creșterii buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate perene cum ar fi Cirsium arvense (Pălămidă), Convolvulus arvensis (Volbură), Sorghum halepense (Costrei), Agropyrum Repens (Pir). De asemenea, produsul Pulsar 40 combate Orobanche cumana (lupoaia).
MOD DE UTILIZARE:
Pulsar 40 se utilizează la culturile şi în dozele conforme cu tabelul de mai jos:
CULTURA | SPECTRUL COMBATERII | DOZA (l/ha) |
Soia | Buruieni anuale dicotiledonate şi unele monocotiledonate | 0,75 – 1,0 l/ha postemergent timpuriu |
Lucernă | Buruieni dicotiledonate anuale (Sinapis, Raphanus, Amaranthus, Solanum, Xanthium) şi unele monocotiledonate | -singur 1,0 – 2 l/ha (doza mică la infestarea cu buruieni anuale sensibile)(buruieni mici 2-4 frunze, lucernă min. 3 perechi de frunze trifoliate) -asociat cu adjuvant 1,2 l/ ha+adjuvant (în condiții de fază avansata a buruienilor sau în condiții de secetă) |
Floarea-soarelui (hibrizi de tip Clearfield) | Buruieni dicotiledonate anuale(exclusiv Hibiscus, Portulaca, Chenopodium, Polygonum), parţial monocotiledonate anualeOrobanche cumana | 1,2 l/ha singur sau asociat cu un adjuvant; postemergent (floarea- soarelui 4-6 frunze, buruieni dicotiledonate anuale 2-4 frunze) |
Mazăre | Buruieni dicotiledonate anuale (exceptie Polygonum, Chenopodium) şi unele monocotiledonate anuale (Setaria, Echinochloa) | 0,75 – 1 l/ha, postemergent timpuriu (în funcție de infestare şi dominanța buruienilor) |
OrezSoiuri rezistente la erbicide imidazolinone (de tip Clearfield) | Buruieni monocotiledonate și dicotiledonate anuale | 0,875 l/ha postemergent (de la 3-4 frunze pana la faza de 5-6 frunze a plantei de orez) (2 tratamente) |
Soia, mazăre: se aplică postemergent timpuriu, în momentul în care buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2-4 frunze, iar cele monocotiledonate anuale în faza de 1-3 frunze până la înfrăţire.
Lucernă: se aplică în anul I al culturii respectând aceleaşi recomandări privind faza de dezvoltare a buruienilor. Pentru lucernă în anul II și următorii se va aplica în timpul repausului vegetativ.
Floarea-soarelui, hibrizi de tip Clearfield: se aplică postemergent, când plantele cultivate au 4-6 frunze, iar buruienile dicotiledoante anuale au 2-4 frunze şi cele monocotiledonate anuale 1-3 frunze până la înfrăţire. Pentru combaterea lupoaiei
recomandăm aplicarea în fenofaza de 6-8 frunze a culturii de florea-soarelui. În cazul în care se doreşte combaterea buruienilor şi a lupoaiei, se aplică în faza de 6 frunze a culturii de florea-soarelui, dar nu mai târziu de faza de 4 frunze a buruienilor dicotiledonate.
Pulsar 40 combate rasele de Orobanche frecvent întâlnite in România.
Pe terenurile îmburuienate predominant cu graminee anuale, recomandăm aplicarea unui erbicid antigramineic înaintea semănatului sau preemergent.
Pe terenurile infestate cu graminee perene se recomandă erbicidarea cu un graminicid specific în postemergenţă. Buruieni perene ca Cirsium arvense (Palamidă), Convolvulus arvense (Volbură), Sorghum halepense (Costrei din rizomi) sunt stopate din competiţia cu plantele de cultură, după care în funcţie de condiţiile de mediu, aceste buruieni pot regenera.
Orez Clearfield: se aplică de la faza de 3-4 frunze până la 5-6 frunze a plantei de orez. Se poate amesteca cu adjuvantul DASH HC 0,5%.
Numărul maxim de tratamente pe sezon pentru soia, lucernă, floarea-soarelui hibrizi de tip Clearfield, mazăre – 1 tratament, iar pentru orez Clearfield – 2 tratamente.
A nu se aplica la hibrizii obişnuiţi de floarea soarelui și orez.
Inainte de utilizare cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj !